Daca ai putea sa-ti indosariezi emotiile asa cum faci cu hartiile, ar fi posibil sa browsezi constiincios peste toate bune si rele care ti s-au intamplat.
Nasoala ipoteza, ai fi un monstrulet robotozat si impovarat pe care niciun biblioraft din lume nu l-ar putea degreva. Dar asta e toata smecheria de fapt, ca albumul emotional e nu un raft stabil cu poze, e o evidenta in schimbare functie de sistemul de referinta de la un moment dat.
Poza nu indica momentul de fericire, ea cel mult marcheaza o perioada, cand erai in Bucuresti sau la munte, ploua sau era soare, iar tu aratai tare bine in toamna lui 2007 si da, rosul chiar te prinde. Cauta insa ‘toamna 2007 in Bucuresti’ in albumul emotional si aproape sigur gasesti altceva. Gasesti un moment anume, o stare, un miros, ganduri cu anumita relevanta pentru persoana care esti acum.
Se prea poate ca in respectivul moment sa nu poti si sa nu vrei sa opresti fix momentul ca sa-ti pozezi mutra (si pe a celor din jur).
Se poate, din nou, sa nu aiba cine te poza, e uimitor uneori ce momente – ulterior de referinta – poti avea tu cu tine.
La fel cum se poate sa nu realizezi ca acum se petrece momentul, ca acum tocmai treci cu vederea ceea ce urmatorii 5 ani vor dezveli ca ‘atunci cand viata ta a luat-o in alta directie.’
Iata cateva motive pentru care albumul emotional e mai cool ca albumul foto:
- el te invata ceva, nu doar afiseaza
- pozele lui marcheaza decisiv, nu inoata printre zambiti va rog, fa si tu un click, ma!ti-ai luat aparat, n-avem si noi toti o foto impreuna.
- il ai mereu la tine
- este distractiv de cretin alcatuit, contine te miri ce si-i lipsesc ‘evenimentele importante’
- loveste cand nu te astepti
- e cel mai personalizat accesoriu posibil al tau
- ruleaza simultan pe 2 coordonate: tu Atunci, tu acum contempland Atunci, ceea ce ofera si feed-back si deci il face un instrument modern de comunicare. Cu tine.
November 10, 2007 at 6:23 am
Atunci cand stii ca ti se va intampla cel mai important sau frumos lucru, faci tot posibilul ca momentul respectiv sa fie marcat de un fotograf profesionist; poate chiar si unul semi-profesionist dar macar te asiguri ca are cel mai bun aparat.
“Ok, toata lumea sa se aseze in coltul acela. Mai la stanga, un pic dreapta…” “Zoom&Click”, din nou “Click” si vei avea astfel niste perfecte bucatele colorate de hartie care iti vor declansa mereu amintiri si emotii.
Dar ce faci cand nu esti fotograf nici macar amator si-ti doresti albumul tau personalizat? Ce faci atunci cand dosarele in care vrei sa-ti asezi frumos emotiile sunt ocupate cu banale ordine de plata,studii de fezabilitate, contracte, “liniimoarte” sau rapoarte de audit? Vrei nu vrei sunt ale tale si chiar daca le urasti te ajuta in viata din afara mintii/inimii tale. “Fiti amabila, dosare pentru emotii si poze cu amintiri aveti? Imi trebuie pentru albumul emotional” “-Mmm, pentru ce va trebuie?? Nu, nu mai avem. Toate sunt ocupate cu lucruri UTILE, draga domn.” Utile pentru cine?
Daca imi doresc sa-i fac poza perfecta buburuzei de pe frunza din care se scurge o picatura de roua, imi iau cartea si intr-o saptamana invat. Insa pentru albumul meu emotional trebuie sa fac un efort mult mai mare. De imaginatie, de sinceritate, de comunicare. Sigur nu rezolv intr-o saptamana si sigur mare parte din dosarele UTILE (pt cine?) vor fi pierdute din capul meu, odata cu prima de merit. Merita? Cu siguranta. Si nici macar nu mai este nevoie de inca un studiu de fezabilitate la dosar ca sa-mi dau seama de asta. Totusi in lumea asta care se misca ametitor de repede as vrea sa gasesc cartea sau cursul “Cum sa fii sensibil, sa ai emotii si amintiri de care sa te bucuri sau intristezi, cum sa TRAIESTI” . Am inlocuit ghilimele cu www si .com si spatiile cu underscore dar n-am avut succes.